Fundata, Romania
Fundata este localitatea montană cea mai înaltă din România (1360 m), situată la o distanţă de 40 km de municipiul Braşov, la mijlocul distanţei dintre Bran şi Rucăr. Este locul unde se respiră aerul cel mai curat, aşa cum o demonstrează staţia de măsurare a aerului amplasată în zonă şi unde Munţii Bucegi şi Piatra Craiului străjuiesc cu nădejde satele din comună: Fundata, Şirnea şi Fundăţica. Peisajul aici înseamnă cu preponderenţă pajişti, fâneţe, livezi şi păduri de molid sau fag, în timp ce terenul arabil este aproape inexistent, reducându-se la petice de grădină cultivate cu legume. Ca şi ocupaţie de bază, în aceste sate creşterea animalelor este prioritară, urmată fiind de agroturism.
mai mult
